Mai exista totusi “români etnici” ?

“Profesorul Vladimir Tismăneanu, președintele Comisiei prezidențiale pentru studirea dictaturii comuniste, a făcut un comentariu pentru Adevărul referitor acest subiect:"Vânzările de oameni au fost decise de la vârful piramidei comuniste. Mai întâi Gheorghiu-Dej, apoi Nicolae Ceaușescu au făcut din vânzarea de evrei și germani (dar și de români etnici) o formă de tranzacție menită să augmenteze veniturile în valută forte ale statului totalitar.”
Scrie Adevarul sub semnatura lui Andrei Badin.
-------------------------------------------------
Comentariu de Dan Culcer
Adevarul

Deci exista totusi “români etnici” ? Adica oameni care poseda un bagaj cultural românesc, care prefera sa vorbeasca româneşte acasă, nu ungureşte sau svăbeste, sau ucraineana sau sârba. Care cred că Transilvania face parte din România si nu a fost “pe nedrept rapită” Ungariei. Presupun că Iulia Popovici voia să facă dovada că nu ştie istorie cind scrie : “Si ei erau aici tot de doua mii de ani...” Cine? Nu e vorba de daci nici de romani verzi sau puri, ci de o apartenenta identitara asumată. Iulia Popovici aplică mecanic un concept juridic (cetăţenia) unei situaţii mai complicate, pe care nu e în stare sa o analizeze.
Confuzia isi are sursa in modul in care a fost pusa intrebarea pentru ancheta “Mari români”.
Daca se cereau nume de oameni de valoare care au trait in Romania sau au facut ceva bun in Romania, pentru Romania si pentru romani, lucrurile erau clare si putea fi citat şi Lazar Seineanu sau H. Tiktin.
E totusi clar ca romanii nu sunt tigani, nici evrei, nici evreii-români, nici tiganii-romani. Altfel de ce s-ar supara unii sau altii cind sunt tratati cu aceste nume in sens peiorativ. Ar fi interesant de stiut, mai degraba, de ce adesea fiecare doreste sa ramina ceea ce este. Daca evreii nu ar fi evrei, ci români, de ce au preferat ţara lui Israel pentru a se apara de pierderea identitătii şi a se regasi printre cei de o seamă cu ei?
Daca ar fi asa de simplu am putea inversa rationamentul acesta bleg si zice ca au fost mari evrei unii români, care ar fi trecut la iudaism, si care ar fi introdusi pe lista unei astfel de anchete in Israel. Exista asemenea cazuri? Dar, nefiind naivi, nu credem ca intr-un stat teocratic o astfel de ancheta ar cuprinde printre marile personalitati un strain de neam si religie. Iulia Popovici are de ce sa se mire ca pe lista figureaza Richard Wumbrand? Dar, dar nu in sensul in care se mira, ci dimpotriva in sensul marii deschideri de spirit a raspunzatorilor si in acela a influentei comunitatilor protestante în Romania.
Dan Culcer
---------------------------------------------------------------------
Un articol din ziarul "Ziua" (marti 10 Octombrie 2006), publicat sub semnatura Iuliei Popovici, cu titlul "Ce inseamna sa fii roman?":

A R H I V A
ANALIZE SI COMENTARII - Marti, 10 octombrie 2006

Iulia POPOVICI: Ce inseamna sa fii roman?

Pentru multi dintre cei interesati de campania "Mari Romani" a TVR-ului, prezenta in Top 10 a lui Richard Wurmbrand, evreu convertit la crestinism, devenit pastor luteran si unul dintre marii militanti impotriva comunismului, s-a dovedit o surpriza. Iar pentru un ziarist din presa centrala, care scria despre Wurmbrand saptamana trecuta, a fost chiar o mare revelatie. Iata ce spunea el pe 8 octombrie 2006: "Surpriza a fost dubla: pe de o parte, pentru ca pastorul Wurmbrand este astazi ignorat de opinia publica din Romania, iar pe de alta parte, pentru ca pastorul nu este propriu-zis roman nici prin nationalitate, nici prin confesiune".

Ideea ca evreii n-ar fi "propriu-zis romani", si, la fel, nici crestinii protestanti, romano - sau greco-catolici pare a fi un automatism de gandire de care cei mai multi dintre noi (si, mai mult ca sigur, nici jurnalistul in cauza) nici macar nu suntem constienti. Intr-o pura retorica de secol XIX, altoita cu national-comunismul lui Ceausescu (locul 11 in ierarhia "Mari romani"), societatea romaneasca a fost spalata pe creier pentru a-si forja o imagine de sine extrasa "tale quale" din imnul national: Acum ori niciodata sa dam dovezi in lume/Ca-n aste mani mai curge un sange de roman,/Si ca-n a noastre piepturi pastram cu fala-un nume/Triumfator in lupte, un nume de Traian!/Priviti, marete umbre, Mihai, Stefan, Corvine,/Romana natiune, ai vostri stranepoti,/.../Preoti, cu crucea-n frunte! caci oastea e crestina...". O imagine contemporana cu 1848; intre timp, a venit eliberarea tiganilor, desprinderea Bisericii de Stat, emanciparea si apoi naturalizarea evreilor, s-au facut uniri, razboaie si constitutii si s-a inventat statul cetatenilor. Iar ca un cetatean din secolul XXI poate spune despre un evreu/un protestant ca nu e "propriu-zis roman" tine aproape de halucinatie (ce-i drept, una colectiva). Cum sa nu halucinezi afland ca "propriu-zis romani" n-au fost nici David Rosenthal (autorul tabloului "Romania revolutionara"), nici Max Blecher, nici Victor Brauner, nici Mihail Sebastian, nici N. Steinhardt? Si ei erau aici tot de doua mii de ani...

Am o veste pentru adeptii romanismului crestin ortodox: nici Carol I (locul 1, in septembrie, in topul "Mari romani") nu era "propriu-zis roman"; era un prusac, var cu Napoleon III al Frantei, convertit la ortodoxie din respect pentru tara pe care a fost ales s-o conduca. Si inca o veste "trista": nici Stefan cel Mare (candidat serios la titlul de "Cel mai mare roman al tuturor timpurilor") nu era "propriu-zis roman": la urma urmei, daca iesim din schema protocronista care ne-a facut sa-l nominalizam si pe dacul Decebal printre personalitatile noastre nationale, domnitorul Stefan e moldovean, nu roman. Contrar afirmatiilor din manualele de istorie din gimnaziu (pre- si post-decembriste), care-l crediteaza pe Mihai Viteazul (alta prezenta in primii zece "Mari romani") drept unificatorul Tarilor Romane, cand, de fapt, omul era un cuceritor in cautare de putere si teritorii, ideea nationala a aparut pe aceste meleaguri in secolul XIX. Tehnic, "teoria" romanismului apartine Scolii Ardelene (ai caror membri erau greco-catolici...), dar romanii "propriu-zisi" au aparut odata cu Romania, in esenta la anul de gratie 1859, cand si Stefan, si Mihai erau de mult oale si ulcele (sa nu mai vorbim de Decebal).

Din pacate, si istoriografia scolara pare, la noi, contemporana cu Unirea, si nu multi romani il citesc pe Lucian Boia (nici macar printre istorici: la "Zece pentru Romania", alt proiect televiziv, "breasla" nu-l desemneaza in topul celor mai competenti in domeniu...). Altfel, am fi aflat cu totii ca e bine sa ne valorizam stramosii, considerandu-i "mari romani", atata vreme cat nu ne batem in piata cu mitologiile trecutului glorios si nu ne scriem in CV filiatia directa din Traian si Decebal.

Zilele acestea, Romania comemoreaza victimele Holocaustului. Un bun moment sa ne amintim, fara patima, dar onest: acum 60 de ani, cateva mii de "nu propriu-zis romani" au fost deportati sau au murit in chinuri groaznice, din ordinul sau cu acordul tacit al "marelui roman" Ion Antonescu (locul 3). Restul romanilor inca au probleme sa accepte tragica realitate a celor intamplate.

1685 afisari

» 134 comentarii