Cine sunt acuzatorii lui Paul Goma?

Cine sunt acuzatorii lui Paul Goma?
Apariția unui fragment dintr-o scriere recentă a lui Paul Goma, Jurnalul pe anul 2005, în numărul din iunie-iulie 2005 al revistei Viața Românească, a provocat o campanie publicistică care merită să fie descifrată, pentru un public care nu urmăreşte mereu nici revistele literare, nici activitatea editorială, cu atît mai puțin activitatea unor organizații profesionale sau comunitare.
In aparență sunt implicate în această polemică cîteva persoane și cîteva organizații :
1. Comunitatea Evreiască din România
2. Redacția revistei Viața Românească
3. Uniunea Scriitorilor din România, ca editor al revistei, prin Consiliul său director, prin președintele său, criticul literar și omul politic, fost candidat la președinția României, Nicolae Manolescu.
4, Liviu Ioan Stoiciu, poet si protestatar anti-totalitar notoriu din anii 70-80. Redactorul responsabil al numărului de revistă pomenit mai sus.
5. Paul Goma, vestit scriitor român, refugiat politic, care traiește in Franța de 30 de ani, autorul multor cărți descoperite de cititorul român doar după 1990, printre care și Jurnalul său (a căror versiuni integrale pot fi încărcate și citite gratuit pe situl său : www.paulgoma.free).
Paul Goma a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România dar, în urma acțiunilor sale politice protestatare, în România nazional-comunistă, ceaușistă, Consiliul acelei Uniuni, printre membrii căruia se afla și Nicolae Manolescu, a votat, la cererea „conducerii superioare de partid“, cum se zicea pe atunci, excluderea lui Paul Goma din Uniune și au blamat publicarea în străinătate a primului roman al lui Paul Goma, Ostinato, interzis în România de catre cenzura de partid și de stat.
Acuzatul este Paul Goma, nu prima dată tratat cu epitetul, deloc ornant, de antisemit de către diferiți pseudo-experți, act care acoperă nu doar o intenție calomnioasă, fiindcă nu a fost însoțită niciodată de administrarea de probe, ci și o intenție distructivă, dat fiind potențialul caracter penal al acestei acuzații, de cînd a fost instituită Comisia Wiesel, a fost publicat un zis Raport și au fost votate ordonanțe de urgență, (O. de U. a Guvernului, nr. 31/2002) prost redactate și fără temei de urgență, (cum scrie expertul Gabriel Andrescu), paragrafe de lege ce permit pedepsirea gravă a celor vinovați de afirmații sau acte antisemite sau/și de discriminare rasială, în public.
Deci, dacă scriitorul Paul Goma va fi dovedit ca autor al unor afirmații "antisemite" publice, incitatoare la ură de rasă, el este integral responsabil și poate fi pedepsit în conformitate cu legea română.
Problema este că, pînă acum, nimeni dintre cei care s-au declarat sau au insinuat că ar fi lezați, nu a vrut să recurgă la lege, iar diverșii acuzatori laterali se limitează la citarea numelui lui Goma în presă și într-un altfel de context, calomniator și acuzator, făcând referințe la un text care, după opinia noastră, este un discurs coerent moral și istoric, analitic și argumentat, semnat de Paul Goma. Pe care autorul și-l asumă fără ca nimeni să fi făcut pînă acum o analiză istorică a argumentației, și mai ales să se indice clar, așa cum o face Paul Goma, care sunt de fapt destinatarii criticii sale, motivațiile lor probabile, și actanții faptelor la care se referă Goma. După înțelegerea mea, ei erau sau sunt membrii „elitei coloniale“ (formula o iau de la Ion Varlam) și post coloniale sovietice, o minoritate dintr-o minoritate, pentru mine deloc coerentă și mono-etnică, care au participat, inițiat și executat, și mai ales continuă să execute, unul din procesele cele mai destructive la care a fost supusă întreaga comunitate a cetățenilor României, cu excepția acestei elite de putere, care a fost mai degraba, și pe lungi perioade istorice, beneficiară și nu victimă.
Supraviețuitorii acestei elite coloniale ca și descendenții reali sau delegați ai acesteia se afla din nou, de la 1990 la putere în România. O parte s-a orientat spre altă metropolă colonială, la Vest de România, altă parte a rămas fidelă vechilor stăpîni, suzeranim uzurpatori ai statalității și independenței României.
Membrii ambelor fragmente, temporar divergente, atacați de Goma, cu argumente, dar și de alții, cu un discurs mai puțin percutant însă, membrii ai vechii și noii elitei coloniale încearcă să-și adjudece o noua bază vasală, de data asta electorală, dată fiind modificarea sistemului politic vizibil -- nu si a celui real -- devenit pseudo-democratic, bazat pe un electoralism fățarnic. Şi, mai ales încearcă să se insinueze, pe baza unei presupuse solidarității și apartenențe etnice, în rîndurile comunităților din care s-au desprins în 1945, dezavuîndu-și strămoșii, părinții, Legea acestora.

Aceștia sunt dușmanii lui Paul Goma, țintele pamfletelor sale mai vechi sau mai noi. Nicidecum comunitatea evreiască, care pare să se găsească, prin presupușii săi reprezentanții (??) săi, implicată în acest caz nou de manipulare a opiniei publice.
Ne aflăm în fața efectelor târzii ale unei activități de "monitorizare" a publicisticii lui Paul Goma. O activitate care s-a intensificat o data cu revenirea obsedantă, dar nu obsesivă, a autorului -- moralist asupra acelorași fenomene pe care societatea românească nu are puterea să le nege, să le resoarbă, nu este lăsată să le trateze radical, de care nu apucă să se vindece.
De aceea credem că putem cere lămurirea opiniei publice pe trei căi.
1. Prin ieșirea din anonimatul protector al noilor acuzatori.
Cine sunt membrii „Comunității Evreiești din România", care au protestat pe lîngă Consiliul Director al Uniunii Scriitorilor din România? Nu cumva aceste persoane se prevalează de presupusa lor reprezentativitate comunitară etno-religioasă, fiind în fapt foști membri sau descendenți ai elitei coloniale?? Informațiile noastre, obținute prin cercetarea directă a sitului comunitar care poartă acest nume, ne indemnă să ne punem această întrebare, întrucît pînă la 5 septembrie 2005, acesta, consultabil la adresa :
http://www.romanianjewish.org/ro/sponsori.html
nu dădea seamă de nici un protest public și de nici o intenție de acțiune. In afara prezenței duble a unui articol semnat de Andrei Oișteanu, extras din Revista "22", nr. 777, 25-31 ianuarie, 2005, p.9, în care numele lui Paul Goma este pomenit. Iată în ce termeni :
" Un caz insolit este cartea lui Paul Goma, Sãptãmîna rosie (28 iunie - 3 iulie 1940) sau Basarabia si evreii (Editura Vremea XXI, Bucuresti, 2004), care iese practic din orice tipologie. Goma nu se multumește sã fie, ca altii, negaționist. El admite Holocaustul din România, dar îl motiveazã, îl justificã. O teorie atît de aberantã încît nici mãcar nu este pedepsitã de lege."
Precizăm că interpretarea rezumativă de mai sus nu corespunde nici literei și nici spiritului cărții lui Paul Goma. Cititorii care pot sunt invitați să verifice. Textul este accesibil pe Internet și a fost imprimat în mai multe ediții.
Actualitatea, despre care scriem aici, nu este încă reflectată. Dar această defazare a informației pe situl comunitar poate fi efectul nu al neglijenței sau tăcerii „vinovate“ a conducerii asociației comunitare ci doar lipsa unui webmaster. Doar dacă nu este vorba, de fapt, de lipsa argumentelor în replică, ca în celebra baladă a lui M. R. Paraschivescu, dedicată lui Terente.
Și totusi, nu Comunitatea era prima demnă să afle de protestul conducerii sale, în măsura în care era agresată în calitatea sa colectivă, de comunitate?
De ce, în acest caz, s-a preferat acțiunea de protest piezișă?
Reținem că Paul Goma este o țintă mai veche a dezinformărilor de tot soiul, și ne amintim că Securitatea, ca să-i devalorizeze acțiunea politicâ din anii 1970-1977, încercase să-l blameze în ochii unor xenofobi reziduali, din străinătate, - proba mea se află în presa canadiană românească, "acuzîndu-l" că este evreu. Deci că servește, chipurile, prin statutul său, dacă nu prin acțiunea sa, interese străine.
Am citit articole din presa exilului, care reproduceau articole ale comunistului grec refugiat în România, Dimos Rendis, agent executant, extrase chipurile din presa greacă sau chiar din România literară, sub semnaturi modificate, adaptate contextului diferit, dar produse de serviciul D (dezinformare) al Securității. Acum probele există.
2. Pe calea juridică.
Dacă s-ar fi depus o plângere penală sau civilă contra „antisemitului notoriu“ care pare să fi devenit Paul Goma în ochii unora, cititorii și mai ales necititorii săi, cum îi numește autorul, am fi avut ocazia să putem urmări o dezbatere de fond, în măsura în care forurile academice, unele timorate de interdicția care pare să planeze asupra subiectului istoric, nu mai au curajul să abordeze frontal chestiune relației dintre puterea colonială sovietică si reprezentanții săi în România de după 1945.
Pentru că, încă o dată, despre asta este vorba în unele din romanele, eseurile istorice și pamfletele lui Paul Goma, oricât s-ar strădui unii să-i denatureze opera și intențiile.
Păcat că în loc să-și desfășoare cursul într-un fagaș normal, o dezbatere de importanța celei pe care o propune societății românești Paul Goma, riscă să se orienteze spre un teren juridic. Nu acesta ar fi terenul său cel bun și precizăm că nu asta este opțiunea noastră, ca intelectual și ziarist.
Am împins însă aici discuția spre formalismul juridic, prin reducerea la absurd, pentru a încerca să ajutăm la ieșirea din situația stagnantă, la depășirea minciunilor pioase, atît cu privire la participarea unor cetățeni români de origine evrei, cît și a unor cetățeni români de orice altă origină etnică, mai ales românească, la instaurarea regimurilor comuniste criminale de după 1945. Cu toate consecințele pentru destinul individual și colectiv.
Se va vedea poate astfel, odată ajunși pe tărâmul juridic, că avem de-a face cu opinii și nu cu delicte. Iar asta va permite o mai clară delimitare a opiniilor de delicte. Delictele de opinie nu există într-un stat democratic, cum se pretinde că este sau că va re-deveni, în fine, România.
3. Prin lectura simplă și directă a operei lui Paul Goma.
Cum scriam mai sus, activitatea de monitorizare a operei lui Goma este legitimă și chiar necesară. Pentru cultura româneascâ, pentru Goma și nu împotriva scriitorului Goma. Cei care îl pîndesc pe la colțuri, nu sunt neapărat prietenii culturii române, deși pretind că o apără de xenofobia monomaniacă, care se numește "antisemitism", formulă nu tocmai fericită, dar pe care o mai folosim uneori în lipsa alteia.
Monitorizarea este însă o acțiune mecanică de fișare, derivată din practicile poliției politice în secolele trecute, la noi dar și în alte țări dezvoltate. O practică agențiile de presă, spionii, consilierii de presă ai ambasadelor, agenții de influență, organizațiile de toate tipurile în zona lor de acțiune, partidele și oamenii politici, guvernele, serviciile secrete interne și externe.
Între monitorizare și analiza politică este toată diferența dintre memoria mecanică și inteligență.
Este probabil că furtuna pe care încearcă să o iște în România niște persoane fără identitate, ține de mecanică și nu de inteligență. Ca ziarist sunt obligat să fiu suspicios față de acțiunile anonime colective.
In Franța, unde acum mai bine de un deceniu mișcări mecanice similare au început, în numele, mereu, ale unor organizații comunitare pseudo-reprezentative, reacții calme și inteligente din partea unor lideri reali, cum ar fi sociologul francez Edgar Morin, au început să critice declarațiile iresponsabile ale acelor membrii ai comunității evreiești din Franța, care, indentificîndu-se cu interesele aparente ale statului Israel, incită la xenofobie inventînd xenofobi și induc mișcări de reflux și reflex identitar, de emigrare, din Franța xenofobă și periculoasă, spre această țară. Cauzele acestor acțiuni sunt comune, deși se desfășoară în condiții evident diferite. Nu intrăm acum în amănunte. Nu afirmăm că xenofobia nu există, doar că ea nu trebuie găsită acolo unde nu există.
Horia Gârbea, președintele Asociației scriitorilor din București, o filială a Uniunii, se referă la autorii "pârei" adresată Uniunii printr-un "Ei", bizar pronume colectiv impersonal. Cine sunt aceștia? cei care știu mai bine? Decît cine? Decît Horea Gârbea, care la ora declarațiilor părea că încă nu citise textul?
Mai apoi, nu este nici pe departe dovedit că membrii Comunității - ca organizație probabilă la care se face aluzie - ar fi în mod coerent definiți prin o caracteristrică la care Paul Goma ar fi făcut referință în mod jignitor sau discriminatoriu, prin scrisul său. Religios sau etnic, comunitatea nu reprezintă decît pe membri săi reali, nu și pe cei ipotetici, Adică pe aceia care cotizează , o susțin deci direct, financiar sau altfel, sau beneficiază de serviciile ei.
Nu există în România un partid al evreilor, ceea ce dovedește indirect că definiția obștei este probabil mai greu de obținut decât în cazul ungurilor, care au un partid etnic acceptat, omologat politic, deși contestat chiar din interior.
Cred că este vorba de o provocare, și această provocare nu este aceea de a publica un fragment de jurnal semnat de Paul Goma în Viața Românească, publicție de tiraj oricum confidențial. Liviu Ioan Stoiciu este un redactor normal care nu își permite să-l cenzureze pe Paul Goma, și desigur ca pe nici un alt confrate scriitor. De ce ar face-o? Responsabilitatea scrisului este individuală și marcată prin semnatură.
Reacția Consiliului Director al Uniunii este una de auto-protecție, totuși nu foarte inteligentă. Comunicatul său era inutil pînă cînd părțile implicate nu s-au putut întîlni și explica, dacă ceva era de explicat. Faptul că a fost totuși emis, mă face să cred că s-au exersat șantaje sau presiuni. Din partea cui și cu ce scop? Gardianul lansează niște ipoteze. Nu le putem verifica de la Paris.
Știm însă, fiindcă se vede și de aici, că ziarul Gardianul a încercat și continuă să încerce să dramatizeze la maximum situația, în așa fel încît, pâna la urmă, dezbaterea chestiunii de la care s-a pornit, Jurnalul lui Goma, este uitată. Nu și de noi.
Natura disputei ierarhice dintre Consiliul Director al Uniunii scriitorilor și redacția revistei Viața Românească este de natura privată. Nu trebuia făcută publică. Cine avea interesul să o facă, totuși?
Disputa dintre Comunitatea evreiască și Paul Goma nu există, fiindcă Paul Goma nu s-a adresat acesteia, nu o incriminează în niciun fel. De altfel, pînă acum, Comunitatea tot nu s-a manifestat public și nu s-a sesizat ca atare.
Disputa între conducerea actuală a Uniunii și scriitorul Paul Goma nu există încă decît potențial, în măsura în care se va dovedi că aceasta ar fi emis, în nume colectiv, afirmația calomnioasă că Paul Goma ar fi antisemit.
Restul este o afacere privată.

Și acum să revenim la esență. Este sau nu este Paul Goma un antisemit?
Și aici opiniile diferă. Poate fi corect analizată opinia care susține că ar fi un antisemit, doar dacă se va știi cine sunt purtătorii acesteia.
Paul Goma însuși face lista acestora de cîteva ori.
(http://www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/pgoma/default.asp.htm)
Se va vedea cu ușurință că, dacă nu toți, majoritatea vectorilor acestei opinii sunt ziariști, comentatori politici, cercetatori specializați, foști membri ai organizațiilor politice nazional-comuniste de dinainte de 1989 (UTC și PCR), fii unor nomenclaturiști, ei înșiși foști nomenclaturiști.
Ceea ce explică, poate, scârba tenace pe care i-o provoacă lui Paul Goma.
Dar care explică, poate, viscerala alianță transfrontalieră a acestui grup minoritar, minoritar într-o minoritate, solidaritatea clanică și de clasă. Această solidaritate clanică este până la un punct normală, căci uneori persoanele atacate de Paul Goma sunt părinții celor care azi semnează studii și produc anonime denunțuri.
Și fiindcă nu se pot solidariza public cu istoria clanurilor cărora le-au aparținut, comunismul nu mai e la modă în aceste cercuri, își deviază atacul pe linia unei coeziuni secundare, cândva sursă de pericole, când comunismul nazional devenise anti-sionist. Fosta lor apartenență la un clan de putere, al „revoluționarilor profesioniști“, în fapt agenți ai puterii neo-coloniale sovietice, rămâne în umbră. Ateismul militant al celor care, din generația părinților, au aderat la comunismul internaționalist, a fost înlocuit la unii cu „religia drepturilor omului", marfă de import globalistă, la alții cu naționalisme și etnocentrisme furibunde.
Precizez, fiindcă nu vreau să dau ocazia unor confuzii, nu "drepturile omului" mă deranjează, ci transformarea acestora în ideologie și folosirea lor ca mască.
Adaptarea pentru a rămâne la putere, pentru a avea acces la privilegii, era necesară.
Dar încercarea lor de a insinua, obsesiv și fără argumente, că mânia lui Paul Goma se indreaptă împotriva lor, a grupului din care au făcut parte părinții lor, fiindcă ar fi "evrei", este sortită eșecului. Paul Goma atacă pe criterii morale și politice un grupuscul care formează o categorie ambiguă, vizibilă nu și imprevizibilă. Acum ea s-a reciclat oportun. Este categoria neo-liberalilor de stânga care, în urma unei dramatice crize de identitate, se întorc spre naționalismul identitar și protector, atât de abhorat ... la alții.
Pe tavă purtând capul unor victime expiatorii, acest microgrup bate de o vreme la poarta Comunității pentru a fi primit, probabil pentru „a răscumpăra", de se va putea, păcatele părinților care s-au lepădat de legea străbună, au creat și susținut regimuri politice criminogene, cele comuniste, nazional-comuniste și post-comuniste, ale căror victime au fost toți cetățenii României, indiferent de naționalitate.
Speră astfel să fie iertați de aceia de care s-au lepădat, acționând în numele unor pseudo-valori sociale utopice, "revoluționare", resentimentare, trans-etnice, trans-comunitare, până la urmă trans-umane.
Doar că victima expiatorie nu se lasă jertfită pe acest altar al reconcilierii altora și nu vrea să cauționeze un pseudo-reviriment moral sau comunitar, instrumentat pentru evitarea judecății morale, de al cărui ascuțiș nimeni nu scapă, acum sau apoi.
Cât membrii supraviețuitori ai elitei coloniale sunt încă la putere, direct sau prin delegați, grupusculul speră să fie primit în raiul protector al Comunități și să fi iertat. Nu poate fi împiedicat să încerce, dar nu poate fi lăsat să o facă fără ca manevra dilatorie să fi demascată.
Dan Culcer
Paris, miercuri 7 septembrie 2005
==========
Bibliografie: Ion Varlam, PSEUDOROMANIA, Editura VOG, Bucuresti, 2005 (ISBN 973-85580-3-4)