Scrisoare catre Cseke Gabor. Intre entuziasm si tristetea zadarniciei

Draga Prietene, Drága Gaby bátyám,

Nu vreau sa amestec lucurile. Va trebui, cit de curind, sa revenim la temele pe care ti le propusesem.

Dar ceea ce mi-ai scris la sfirsitul mesajului tau de ieri, necesita un raspuns nuantat si exact. Cred ca ai facut bine sa-mi scrii despre dezamagirea sau tristetea ta privitoare la lipsa mea de tact si de reactie dupa aparitia cartii tale de traduceri din poezia romana conteporana. Era o dorinta normala si sensibil indreptatita de a-ti vedea imensa munca "rasplatita", macar cu un semn din partea mea, prietenesc in primul rind.

Crezusem ca semnul prietenesc ti-l dadusem inaintea de aparitia cartii, atunci cind mi-ai trimis spre lectura prefata. Cind am citit-o cu atentie si cind am notat in scris ceea ce credeam ca e de spus pentru a-ti sugera completari si nuante.

Cind am primit, in fine, cartea tiparita, am trait o jubilatie teribil de contradictorie. Intre entuziasm si tristete zadarniciei.
Entuziasm- vazind ca, in ciuda tensiunilor care se exprima mult mai fara perdea decit in epoca nazional-comunista, intre o parte din "elitele" politice ale comunitatilor noastre, mai exista o vointa de contact si mediere pe care, printre altii, dar nu printre multi altii, tu tii si stii sa o exprimi. Consecvent. Am facut citeva note de lectura pe coperta din spate a exemplarului pe care mi l-ai daruit, apoi am confruntat originalele unor poeme romanesti cu versiunea ta. Marturisesc ca, in primul rind, am re-citit in paralel poemele mele, pe care tu le-ai tradus in ultimele decenii, cu atita bunavointa, talent si prietenie. Si am ajuns la concluzia ca am avut norocul de a fi tradus de unul din cei mai buni traducatori de poezie româna de care beneficiaza cultura maghiara. O cultura, care, din motive pe care le voi dezvolta poate altadata, ascultindu-te si pe tine mai inainte, fireste, a dat mereu glas culturii romane in limba "calaretilor care isi puneau carnea cruda sub sei", cum suna unul din locurile comune ale prostescului dispret valah, incercind sa raspunda prin aceleasi imbecile atitudini pe care le criticam la dl Gazda, cu al sau "magyar gög".
Folosesc aceasta expresie cu o reala revolta a condeiului, intr-un mod provocator, in ambele directii, "a roman és a magyar gögösok" , adica fudulii, fiindu-mi egali antipatici. Cum zice proverbul românesc : "Prostu' nu-i prost, daca nu-i si fudul!"
Fiindca discuta sau scriu fara sa stie ce vorbesc sau –mai bine zis- ce ingaima.
Iar tristetea zadarniciei ma strapunge cu vintul sau rece, care-mi usuca ochii inlacrimati de sentimentul ca, in ciuda existentei unor oameni de bine, in lumile noastre agentii provocatorii ai politiilor, egoistii si incultii "culti" au fost si vor fi mereu, mereu victoriosi. Ma gindesc la discursurile si articolele lui Octavian Goga, la traducerea sa din Madach, a carei valoare o pune alaturi de alte opere insemnate ale traducerii dintr-o limba straina in romana, precum de pilda Iliada devenita romaneasca prin straduinta aromanului George Murnu, sau Villon, vagabondul, care a devenit precursorul unei poezii ce lipsea literaturii romane, pe atunci inca neinventata, datorita lui Romulus Vulpescu.
Dar ma gindesc si la acelasi Romulus Vulpescu, ins altfel poliglot si cult, care stind la Tirgu Mures, intr-o cafetarie, a avut un penibil reflex de proprietar contemplator, scriind "Stau intr-o cafenea la Tirgu Mures, orasu-i mic si rau si gures" (de verificat!) sau “Voievodal, drept, dac, intr-un scurt iures, intreagà cafeneaua praf s-o fac, la Târgu Mures”.
Caci intre dreptul de a-ti vorbi limba materna, obligatia de a defini o limba de stat, atita vreme cit exista un stat, ca statul e simbolic si reprezentat in jurul unei majoritati etnice, cita veme principiul fondator al statelor se accepta a fi principiul national-etnic-cultural, cita vreme e nevoie de un instrument de comunicare intre comunitati diverse, supuse conceptului cetateniei, cel ce e garant al drepturilor si expresie a datoriilor fiecaruia fata de colectivitate, si "dispretul ciocoiesc" pentru vecinul a carui limba nu o cunosti, e o distanta care, iata, e saltaret parcursa de acest poet despre care, altfel, aveam impresia ca este un intelectual.

Traducerile cele mai sistematice, mai bune, traducerile fara intermediar, produse de adevarati cunoscatori unguri ai limbii române, sunt cele aparute in Ungaria sau Romania, mai ales dupa 1945. Editurile Europa si Kriterion, impreuna sau separat, au realizat un program coerent, cu unele balasturi, datorate interferentei functiilor politice in selectia operelor, dar in esenta, complet, sistematic.
Sa-i amintesc pe Kanyadi Sandor, Fodor Sandor, Rez Pal (traducatorul romanelor lui G. Calinescu),printre traducatorii profesionisti pe care i-am cunoscut?
Sa evoc unica ocazie in care ne-am intilnit intre traducatori ca sa discutam despre traducerile reciproce la o manastire din Secuime? Cind cele spuse au fost cenzurate in presa, desi stiu ca nu atacam acolo sistemul ci incercam sa facem o punte mai solida.
Nu cred, si nu am crezut niciodata ca literatura romana va fi mai bine valorizata daca isi va gasi traducatori in Franta sau in Paraguay. Stiu ca e de mii de ori mai important pentru cultura si viata romaneasca sa fie pretuite de un public maghiar sau polonez sau ucrainean, bulgar sau sirb, sau croat, chiar daca acesta va ramine minoritar, decit de un public, tot atit de minoritar, american, francez sau englez.
Nu am inteles niciodata obsesia unor scriitori romani da a fi publicati la Paris sau de a scrie abandonindu-si limba materna, in franceza. Nu-i blamez sau dispretuiesc pe cei ce au beneficiat de traduceri sau au adoptat aceasta limba, pe care eu o vorbesc de peste 15 ani, in care uneori si scriu, in care pun in pagina (tördelek) ca secretar de redactie la o publicatie in limba franceza. Ma bucur pentru ei si nu-i invidiez.
Nu voi spune ca struguri sunt acrii doar pentru nu pot ajunge pina la ciorchini, ca Vulpea din poveste. Daca as fi vrut cu tot dinadinsul, puteam publica in vreo revista dintre multele care apar aici cu sprijinul unor sponsori, daca nu neaparat poeme sau nuvele, macar ceva studii, cum am si facut-o de vreo citeva ori in reviste de sociologie, sau de teoria comunicarii. Am observat ca bibliografia de acest gen poate servi unei cariere stiintifice sau universitare, dar cum nu mai puteam parcurge aceste drumuri, desi am incercat o data sau de doua ori –am sosit totusi cam tirziu in Franta pentru asa ceva– Dar trebuia in primul rind sa mâninc si sa dau de mincare copiilor mei. Am luat o alta cale, unde nu aveam nevoie sa ma strofoc, sa ma agit si sa ma insinuez in aceasta lume, care nu mi-a placut nici in Romania, pe cind eram cercetator sau doctorand, fiind prea formalista si ierarhizata.

Sunt profund convins ca publicul nostru se afla in Europa de Est. Ceeea ce ma intristeaza, intelectual si moral vorbind, este suficientza intelectuala a unor (intelectuali) romani, dar si a unor (intelectuali) unguri, care cred ca nu mai avem nevoie unii de altii. Ca, adica, putem construi culturi insulare, sau ca ne putem adaposti de violenta teribila a acculturatiei pseudo-universaliste, care se numeste globalizare, prin retragerea in ghettouri autogenerate, ca o cochilie de melc, care ne-ar feri de anihilarea culturala, de pierderea identitatii. Sau ca ne-am putea elimina unii pe altii.
"A Kárpát-Medence csak és kizárólag a magyaroké!!! Az ösi magyar föld!!!
Visszaállítjuk régi hazánkat!!!"-scrie cineva pe "Erdely Forum" , la 6 octombrie 2005:
http://www.disputa.ro/cgi-bin/disputa/ultimatebb.cgi?ubb=get_topic;f=3;t=000121;p=2

Dupa noile Razboaie balcanice, dupa tragediile din Bosnia, dupa catastrofele potentiale ce se intrevad in chestiunea independentei regiunii Kosovo, mai poate cineva crede ca modificarile de granita ar putea fi solutia pentru asigurarea stabilitaii in Europa?
Fireste, ai putea sa-mi produci destule contra-exemple din presa sirba, romaneasca, ucraineana, in acelasi stil si cu acelasi tip de "argumentatii" la care nu se poate replica cu niciun argument logic, istoric, demografic sau paralogic.

Aici incepe criza de imaginatie sociala. Aici se afla sursa contradictiilor si contra-timpilor. Anacronismele pseudo-analitice. Refuzind sa credem ca e mai important sa cunosti cultura si deci sufletul vecinilor imediati; sa avem notiuni si abilitatii privind limba acestora, ne aruncam buzduganele comertului universalist spre piete de desfacere unde suntem primiti, fiecare in parte, ca niste sarantoci, incapabili de a concura veritabil cu acesti mastodonti ai pietelor comune; in care ni se repartizeaza rolul de consumatori, ni se blocheaza creativitatea, ni se taie, prin protectionisme mascate sub teorii de libera-concurenta, libera doar pentru dulai, orice sansa de a nu fi spoliati cu eleganta sau cu nerusinare.

Cind "blocul " comunist s-a spart, fiecare dintre tarile Europei de rasarit a incercat, pe cont propriu, sa-si asigure o pozitie privelegiata in raporturile cu tarile Europei occidentale, demult intrate in sisteme de cooperare si negociere rodate.
Daca ar fi ramas impreuna, fara sa mai suporte controlul marelui frate de la Rasarit, aceste tari ar fi fost in situatia de a negocia de pe pozitii de forta si nu de pe pozitiile cersatorilor la poarta Cetatii ideale, mult rivnita Europa unita.
Pacat ca numarul imbecililor (sau colaborationistilor) a fost (si este) prea mare si printre oamenii politici de toate culorile dar si printre "intelectualii" carora li se acordasera titluri de lideri de opinie; in toate tarile Europe de Est, fara exceptie.
Dar sa revin la antologia ta.
Asteptai un comentariu, o consemnare, o evaluare, o pretuire a ceea ce ai facut. Ai dreptate sa fii chiar si furios.
Fiindca lucrul facut de tine, prin aceasta carte, "Kolcsonsorok", e atit de rar in ultima vreme, incit cred ca ar merita sa fie pus in rama, cum se zice. De unde, in epocile evocate, editurile Kriterion sau Europa reprezentau actiuni unde se amestecau initiativele individuale si criteriile politicii de stat, acum, libertate fara tarmuri, cum era realismul dupa Garaudy, "sans rivage", si bugetul foarte tarmurit, nu mai permit realizarea de programe de acest tip.
Fiecare pentru sine si toti pentru marele frate de la Apus.
Ai dreptate,a fi trebuit sa scriu aceste rinduri atunci. De vreme ce, totusi, am apucat sa le scriu, iar tu vei apuca, totusi, sa le citesti, e deja bine.
Acum, trebuie sa scot la iveala argumentul unic si real al intirzierii mele : credeam ca voi gasi aici, prin Franta, vreun ins culturnic sau intelectual român, ardelean de baza sau de vaza, care sa fie capabil sa-mi faca un comentariu la cartea ta, la aceasta antologie cu 36 de secvente, pentru Asymetria, evitindu-mi senzatia penibila ca laud o carte, care merita toata lauda in sine, doar fiindca autorul mi-a dedicat si mie un paragraf.
Si aici incepe drama. Nu am gasit pe nimeni, printre romani, aici. Iar acolo, la Tirgu Mures, de pilda, pe nimeni in afara mai junelui Kocsis Francisko, el insusi, cum nu i-o spune ci doar o sugereza numele, un adevarat bilingv, colaborator al revistei Vatra, capabil sa-ti citeasca opul si mai ales sa judece in cunostiinta de cauza selectia autorilor si calitatea traducerii.
El singur.
Nimeni altcineva. Ce "gol istoric ne cuprinde" (Bacovia), draga prietene!
Romancierul si diplomatul Francisc Pacurariu nu i-o fi iubit el pe unguri, caci traise cedarea Ardealului, tragicul an 1940. Aveau deci anumite rezonuri, el si neamul sau. Sau George Sbârcea, muzicologul, compozitorul, traducatorul, de acelasi leat. Sau ceva mai tinarul Gelu Pateanu. Dar erau ardeleni bilingvi, capabili sa-ti vorbeasca pe limba ta, sa te injure la nevoie, si sunt convins ca nu si-ar fi permis sa scrie o atit de prostesc-fudula poezie ca aceea strigata de Romulus Vulpescu. Dar dupa generatia lui, am urmat diseminati noi, tu, eu, citiva altii, si apoi nu mai vine nimeni. Ce ne facem?

Asa ca te rog, draga Gaby, sa iti iei un exemplar din volum, de mai ai unul in rezerva, si sa-l trimiti pe numele Kocsis Francisko, acest mai tinar poet si traducator, la redactia Vatra din Tirgu Mures, strada Tusnad, nr/ 5 540027 Tirgu Mures / Marosvasarhely.

Iar de nu o vei face, eu nefiind destul de darnic ca sa ma despart de exemplarul pe care mi l-ai dedicat, va ramine in istoria literaturii romane singur textul acesta al meu, ca semn al pretuirii si prieteniei culturii romane (pe care, vrind-nevrind, o reprezint aici), exprimate cu tandrete si sinceritate fata de poetul si traducatorul Cseke Gabor si fata de efortul sau stilistic si poetic incununat de succes.

Cu prietenie, pe curind, Dan [Culcer]


Elancourt, 12 decembrie 2005

======De meditat===============

"Aki tökéletesen ismeri anyanyelvét és aztán annyi nyelvet sajátit el ahányat bir. De ne kavarja öket. Sajnos egyre gyakoribb nálunk a pungamagyar, aki se magyarul se románul nem beszél tökéletesen. Valami rettenetes keverék konyhanyelven értekezik." (Dintr-un grup de discutii pe tema "Magyar szülok kik román iskolába iratják gyerekeiket" http://www.disputa.ro/cgi-bin/disputa/ultimatebb.cgi?ubb=get_topic;f=3;t=000121;p=2

============================